Am ce am in ultimul timp cu feniculul si anasonul...
E un sapun care il repet relativ repede dupa o transa anterioara care s-a terminat de curand.
Se pare ca am eu ceva de rezolvat cu aceste leacuri inmiresmate!Poate si voi gasiti ceva ce va atrage la ele.Pentru ca mentalul sa faca asocierile de rigoare, am sa postez ce am gasit in legatura cu aceste miracole ale naturii.
Feniculul, folosit deja din Antichitate, atat in bazinul
mediteranean, cat si in Asia, cultivat astazi pe toate continentele,
seamana, ca aroma si infatisare, pe de o parte cu anasonul si
mararul, iar pe de alta cu chimionul si chimenul, toate facand parte
din familia
Apiaceae (
Umbeliferae).
Asemanarile dintre plante au facut ca, de multe ori, sa fie
folosite denumiri comune pentru cate un grup de plante. Denumirile
difera destul de mult de la o zona la alta. Este interesanta
denumirea greceasca,
marathon, care trimite la maratonul din
Grecia Antica, dar si la
madhuraka din sanskrita, respectiv
la radacina indoeuropeana
medhu care inseamna dulce. Si
feniculul are intr-adevar un gust usor dulceag… Este interesant ca
numele seamana izbitor cu romanescul marar. Cele doua plante, care
seamana intre ele, asa cum am mai spus, au denumiri comune in mai
multe limbi.
Cu denumirea stiintifica din latina,
Foeniculum
vulgare, aceasta planta are denumiri asemanatoare in majoritatea
limbilor europene,
fennel (
sweet cumin) in engleza,
fenouil (
aneth doux) in franceza,
Fenchel
in germana,
fenkhel in rusa,
finacchio in italiana,
funcho in portugheza sau
fankal,
venkel,
fenkoli in suedeza, olandeza, respectiv finlandeza. La noi
numele variaza foarte mult in functie de regiune: anason mare, anason
dulce, anason nemtesc, chimen dulce, marar bulgaresc, secara de
gradina, molura, molotru etc. Este de remarcat frecventa trimitere la
anason, la chimen si la marar, dar si asemanarea cu spaniolul
hinojo.
Antidot stravechi, folosit si in bucatarie Daca
in China Antica, unde era foarte popular, era folosit ca antidot
impotriva muscaturilor de sarpe, egiptenii si romanii ii cunosteau
calitatile stomahice si antitoxice. Impreuna cu mararul era folosit
pentru prepararea asa-numitei “ape impotriva colicilor” si era
utilizat in curele de slabire datorita senzatiei de satietate pe care
o confera. In perioada medievala a fost cultivat in manastiri, ceea
ce i-a crescut foarte mult popularitatea. Era considerat o planta
magica. Cunoscut in special sub numele de
fenkle, era
utilizat impotriva vrajitoarelor.
Este folosit in multe bucatarii
traditionale din Iran, India, Kashmir, Sri Lanka, in amestecul
panch
pharon din Bengal,
wu xiang fen (
Chinese five spice
powder) din China, la prepararea muraturilor si a otetului si
painii aromate in Europa centrala, iar in zona mediterana la
mancarurile cu carne, peste si fructe de mare, respectiv in amestecul
traditional
herbes de Provence.
Practic, intreaga planta
este comestibila. Fructele, in mod eronat numite de multe ori
seminte, in afara de valoarea lor fitoterapeutica, reprezinta si un
foarte apreciat condiment, putand fi folosite atat intregi, cat si
macinate. Dar trebuiesc pastrate in recipiente bine inchise, ferite
de umezeala si de lumina. Polenul are o aroma subtila, mai putin
dulce. Foarte scump si destul de rar, polenul de fenicul este
comercializat in Italia si SUA sub numele de “condimentul
ingerilor”. Frunzele si tulpina pot fi mancate ca legume. Depinde
insa de specie. O tulpina carnoasa si gustoasa are feniculul de
Florenta sau
finocchio.
Planta care seamana cu mararul La noi,
feniculul creste numai cultivat, fiind intalnit mai ales in Campia
Dobrogei, Olteniei, Crisurilor, Timisului, Baraganului,
Moldovei.
Feniculul este o specie ierbacee bienala sau perena cu
inaltimea de 1-2,5 m, foarte ramificata, incepand de la baza, cu
tulpina cilindrica, dreapta, fin striata. Frunzele
alungit-triunghiulare sunt penat-sectate cu segmente fine si cu
o teaca foarte dezvoltata. Florile aromatice, cu cinci petale mici,
galben-aurii sunt grupate cate 10-20 in umbele mari, terminale. Se
aseamana cu mararul cu care se poate poleniza incrucisat, rezultand
seminte lipsite de aroma, motiv pentru care nu trebuiesc cultivate
impreuna. Fructele, denumite de obicei in mod eronat seminte, cu gust
dulceag usor mentolat si miros aromat, caracteristic si placut
(asemanator, dar mai bland ca anasonul), sunt formate din doua
achene, usor arcuite sau drepte, fiind marcate de 5 coaste
longitudinale foarte proeminente. Micute, ele au o lungime de 4-10 mm
si o grosime de 1,5-4 mm. Achenele sunt de culoare cenusiu-verzuie
pana la brun-verzui, iar coastele longitudinale sunt
galben-verzui.
Feniculul infloreste din iulie pana in septembrie.
Fructele se recolteaza, pe masura ce se coc, doar la completa lor
maturitate, mai intai cele de pe inflorescentele superioare, apoi
celelalte. Dupa uscare sunt verzi, iar cele de buna calitate – de
un verde stralucitor.
Datorita florilor foarte frumoase care
dureaza mult timp, feniculul este folosit si ca “planta de
bordura”, el permitand imbinarea placutului cu utilul.
Fructele
sunt bogate in ulei volatil (2%-6%) din care 50-70% trans-anetol cu
gust dulce, continuand cu fenchon cu gust de camfor, camfen,
limonen, felandren, alfa si µ – pinen, astragol, lipide, aleurona,
derivati cumarinici, flavonoide, albumine, zaharuri substante
minerale, mucilagii, ceruri, stigmasterina, substante amare.
Feniculul, remediu natural Feniculul este un
antiseptic, carminativ (absoarbe gazele linistind astfel crampele),
sedativ, antiinflamator, spasmolitic asupra musculaturii netede,
analgezic in cazul colicilor, galactogog (stimuleaza secretia
laptelui), antispastic, expectorant cu calitati stomahice,
antitoxice, diuretice, calmeaza spasmele muschilor bronsici linistind
tusea convulsiva si astmatica. Feniculul are o actiune estrogena
datorita dianetolului si fotoanetololului si este un bun adjuvant in
cazul diabetului. Uleiul esential are o usoara actiune antifungica
asupra dermatofitilor din genul
Trichophyton si
Microsporum.
Frunzele contin un principiu hipotensiv. In medicina veterinara se
prepara un decoct din intreaga planta si se administreaza ca eupeptic
si galactogen. Semintele ramase dupa extragerea uleiului volatil pot
fi utilizate ca furaje concentrate pentru vacile de lapte.
Prin
depasirea dozelor terapeutice survin aceleasi efecte ca in cazul
fructelor de anason. Feniculul este contraindicat in ulcerul gastric
si duodenal, in enterocolite cronice si acute. Foarte rar apar
reactii alergice cutanate, gastrice si intestinale.
Feniculul este
utilizat si in homeopatie, cu rezultate bune pentru tuse, astm,
inapetenta si balonari, dar si pentru ochi si pentru cresterea
secretiei de lapte.
In cazul bronsitei se foloseste sub forma de
comprese sau de inhalatii, dar si pentru gargara, usurand
expectoratia si calmand inflamatiile gatului. Este utilizat, de
asemenea, in cazul laringitei, amigdalitei, faringitei, bronsitei,
astmului bronsic, tusei convulsive. Spalaturile si compresele oculare
cu ceai de fenicul odihnesc si intaresc ochii obositi, maresc
acuitatea vizuala, combat blefarita si conjunctivita si au o actiune
antiseptica si antiinflamatoare. Este folosit pentru ingrijirea
pielii uscate si calmarea pielii iritate, dar si impotriva
hematoamelor, avand o larga utilizare in cosmetica. Uleiul de masaj
ajuta la reducerea celulitei, la eliminarea toxinelor, edemelor si a
durerilor reumatice. Lasa pielea elastica, neteda, fiind un excelent
factor de relaxare.
Uleiul de fenicul confera o stare de confort si de multumire,
fiind util pentru persoanele nervoase, iritabile sau care au retineri
in a se exterioriza (ceea ce risca sa conduca in timp la o lipsa de
entuziasm, la frica de comunicare si la teama de experiente noi).
Niste sapunuri interesante intrucat primul are un "suport", o baza, la care am adaugat in compozitia cu fenicul, niste masa de cacao si ...si ... sare.Uau ! Imi tot rasuna in urechi o melodie veche "chocolate salty balls".Atunci am hotarat pe loc (intrucat in proces nu ai timp prea mult de cugetat) , de ce nu?
A iesit ceva unic si exclusivist.Nu am asteptat cele 3 saptamani de uscare, ci deja l-am folosit.
Si culmea ,era ceea ce-mi lipsea...