Primavara 2015

      Dornica de a reface conexiunea cu padurea , cu plantele, cu copacii ei, curioasa asupra gradului de avansare a vegetatiei,am decis sa vizitez acest templu sacru al naturii.
Deja de la poteca ce serpuieste lin in urcare, simt mirosul pamantului, mirosul caracteristic litierei, al frunzelor toamnei, adunate rand pe rand,una cate una ,hotarate sa formeze covorul tainic al padurii, cel ce hraneste pamantul si protejeaza vegetatia de mantia rece a iernii.
      Inca de la intrarea in acest templu natural, imi ajustez cadenta si greutatea pasilor astfel incat sa nu strivesc minunatele plantute din flora spontana ce s-au trezit la viata sub impulsul vital al razelor soarelui.
Ma asez apoi, langa 2 trunchiuri de copac ingemanate ,admirand privelistea ce se deschidea privirii.
Auzul capteaza cu precizie sunete grosiere din padure,susurul apei, adierea lina a vantului, trosnetul crengilor uscate ,dar si sunete mai rafinate.
Era sunetul de la inceputul Creatiei,un sunet plin de pace si de armonie, un sunet al trezirii, al renasterii, al vietii.
Acum il auzeam constient pentru prima data iar plapandele plantute in ascensiunea lor aeriana mi-l aduceau aminte.
Aceea era energia feminina a creatiei deoarece copacii imi suierau puternic a sustinere, protectie, veghere atenta a procesului, emanand puternic energie masculina.
Totul avea un sens atat de profund ,incat cuvintele sunt aride, seci, incapabile sa relateze trairea.
Si... ca spectacolul si miracolul vietii sa fie intreg, la cativa pasi in fata mea, o ciuta si un cerb isi serveau elegant pranzul din vlastarii proaspeti abia mijiti printre frunzele uscate.
Ne priveam ochi in ochi, ne transfiguram reciproc si simteam cum emergenta iubirii din inimile noastre se intrepatrunde.
Parca eram acolo, impreuna, dintotdeauna.
Imi ridic incet privirea pe cei 2 copaci imbratisati si observ  martorii tacuti ai procesului, cei ce reprezinta poate una dintre cele mai vechi forme de viata de pa Terra :muschii si lichenii.
Sunt plante in etate , dar fara ele procesul nu are loc.
Si dintr-o data totul a devenit magic:oameni-animale-plante-pietre-forme primare de viata-apa-aer-pamant configurand tabloul armoniei si al iubirii.
Sfarsitul acelei stari cuantice a fost marcat de fuga rapida si zgomotoasa a unui iepure, venit parca sa incheie nemiscarea, sa ma determine sa revin la realitatea ordinara.
Si de atunci ma tot intreb si ma intreb :ce ne opreste pe noi oamenii ( caci ne sta in putere)sa reconfiguram acea armonie chiar acum pe Pamant?